Peste 40 de grupuri civice avertizează: „Nu transformati Banca Nationala a Romaniei intr-un cimitir al elefantilor cu carnet de partid!”

Loading

          Societatea civilă românească este revoltată cu privire la angajarea în cadrul BNR, pe posturi de consultanți, a doi dintre politrucii cu referințe „profesionale” bazate pe criterii strict politice, din istoria recentă a României – Viorica Vasilica Dăncilă și Ioan Mircea Pașcu.
          Este un afront adus meritocrației și profesionalismului care ar trebui să constituie regula, și nu excepția, atunci când vine vorba de modul de selecție și recrutare a resursei umane în instituțiile și autoritățile statului român.
          Ioan Mircea Pașcu, membru PSD și obscur fost europarlamentar, a fost întotdeauna un soldat fidel al Partidului Social Democrat, urmașul de drept al Partidului Comunist Român, căruia îi datorează ascensiunea și cariera politică. Un răsfăţat al regimului comunist şi nomenclaturist pesedist ca Ioan Mircea Pașcu, pur și simplu nu întrunește calificările, calitățile și expertiza necesară pentru a ocupa o funcție de o asemenea importanță, o funcție tehnică prin excelență, și nu una politică.
CV: http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura2015.mp?idm=280&leg=2004&cam=2&pag=0
          Viorica Vasilica Dăncilă este o alegere și mai neinspirată, ca să nu-i spunem de-a dreptul jignitoare pentru marea parte a societății românești. Lăsând la o parte faptul că întreaga ei carieră politică i se datorează aceluiași partid profund toxic pentru democrația românească, PSD, nu putem să trecem cu vederea numeroasele gafe impardonabile făcute în perioada în care a ocupat funcția de prim-ministru al României. O funcție care i-a fost oferită pe tavă de către fostul președinte al PSD, actualul condamnat Liviu Nicolae Dragnea, în schimbul obedienței și executării întocmai a ordinelor venite pe firul roșu de la partid. Și mai grav este faptul că represiunea de către jandarmerie a peste o sută de mii de cetățeni români din seara zilei de 10 august 2018, în Piața Victoriei din București, s-a petrecut în timpul mandatului ei de prim-ministru. Nu a condamnat niciodată faptele reprobabile săvârșite atunci de jandarmi – violențe fizice și împroșcarea cu gaze, la grămadă, a mii și mii de protestatari pașnici, femei, bătrâni și copii – ba chiar a girat prin discursul său de la acea vreme abuzul vădit și agresiunea forțelor de ordine.
CV: https://gov.ro/fisiere/ministri_fisiere/15-02_CV-_Prim-ministru_Viorica_Dancila.pdf

          Având în vedere argumentele de mai sus protestăm vehement față de aceste numiri și solicităm conducerii BNR, respectiv domnului Mugur Isărescu, guvernatorul în funcție al acestei instituții de importanță strategică a statului român, să revină de urgență asupra acestei hotărâri și să renunțe la numirile scandaloase ale celor două personaje controversate.

  • Organizații și grupuri civice semnatare:
    01. Oradea Civică 2017 (Platforma EuRoCivica)
    02. #Rezist Milano (Platforma EuRoCivica)
    03. Federația Inițiativa Timișoara (Platforma EuRoCivica)
    04. Diaspora 360 (Platforma EuRoCivica)
    05. #activAG Pitești (Platforma EuRoCivica)
    06. Comunitatea Diaspora Official
    07. Grup civic Cetățean Implicat
    08. Consiliul Local Civic Arad (Platforma EuRoCivica)
    09. Ștafeta Steagului Uniunii Europene (Platforma EuRoCivica)
    10. Rezist Dublin
    11. #Rezist Galați
    12. Canada Save Roșia
    13. Asociația Bihorul Civic
    14. Reset
    15. Rezist Constanța
    16. Rezist Iași
    17. Vă Vedem din Iași
    18. Cuza Vrea Dreptate
    19. Mehedințiul Civic
    20. Bucovina Civică
    21. Grup Civic ,,Strada Galați”
    22. Asociația România Fără Gropi
    23. Canal Media
    24. Acord Diaspora
    25. Asociația RoStart
    26. Mișcarea Civica Diaspora Belgia
    27. Asociația Corupția Ucide
    28. Diaspora Castellon
    29. OP’s Opinie Personală
    30. Diaspora Cypru
    31. Asociaţia Voci pentru Democraţie şi Justiţie – VeDem Just (Platforma EuRoCivica)
    32. Comunitatea Română din Germania
    33. Diaspora Zaragoza
    34. Voluntari în Europa (Platforma EuRoCivica)
    35. Diaspora Franta solidara cu Romania
    36. Diaspora Milano
    37. Diaspora Romania LtD – Comunitatea 38. Diaspora.Ro
    39. Procivic Baia Mare
    40. Rădăuţiul Civic
    41. Vocea Conștiinței Românilor
    42. Asociația Stâlpeni, comuna noastră

24 mai 2021

Posted in Scrisori deschise.